Amintiri din copilărie în ajun de Paşte

Am petrecut vacanţa alături de ai mei, aşa cum fac încă din copilărie. În bucătărie, în miros de sarmale, pască şi cozonac, părinţii îmi povestesc cu amuzament, a suta oară, ce făceam eu şi fraţii mei cînd eram mai mici. Eu o plîngăcioasă, care reuşeam să scot din minţi pînă şi vecinii,  sora mea mai mică, o obraznică ce-şi murdărea hainele mai repede decît orice alt copil, fraţii meu, campioni la spart geamuri, la golit borcanele cu dulceaţă, la tras chiulul la Siret cînd venea vorba de vreo treabă mai importantă în gospodărie.

Eu şi sora mea am venit de la facultate. Tata s-a întors şi el de sărbători acasă, din străinătate. Motiv să ne bucurăm şi mai tare. Ne place să ne aducem aminte de lucrurile amuzante care se petreceau cu ani în urmă şi să rîdem. Tata ne povesteşte cum a cunoscut-o pe mama, cum se curtau fetele “înainte”, ce făcea cînd era flăcău, sau cînd era copil, cît de mult aştepta sărbătorile de Crăciun sau de Paşte ca să mănînce cozonac. Din vorbă-n vorbă ajungem să vorbim şi despre străbunicu’ Doboş, care a murit cînd eu eram în anul I de facultate. La cîteva luni chiar după ce scrisesem un reportaj potret despre el. Povestea lui de viaţă are aceeaşi savoare la fiecare sărbătoare cînd ne amintim de el.

 

Iată ce scriam în anul I:

Strabunicul Doboş- un chiabur neiertat de istorie

Om mic la stat, dar mare la sfat

 Pisoiul din casă mă fixează cu privirea. Nu-i sunt cunoscută şi mă analizează. “Cîţ afarî, sătană”, se răsteşte bunica cu o faţă încruntată. Străbunicului îi plac mult pisicile, însă din cauza bunicii nu prea poate să se bucure de ele. ”Nu vezi cî lasî numa’ păr. Asta-mi mai trebuie mie, păr di mîţă pi cuvertură şi pi ţoali”. De aproape douăzeci de ani, bunica are grijă de strabunicul, care din cauza  unei bătăi primite înainte de revoluţie a paralizat pe partea stîngă. Vorbeşte foarte greu, se mişcă foarte greu.

Încăperea în care locuieşte este mică, dar călduroasă şi primitoare. Respiri cîteva minute acel aer de casa veche şi deja te simţi în trecut. Un ştergar lucrat în roşu cu figuri geometrice acoperă o bucată dintr-un perete. Pe alt perete se întrezăresc pe o fotografie veche, chipuri necunoscute.

Pentru strabunicul, grăiesc alţii

 Cu privirea stinsă, străbunicul priveşte nemişcat ceva pe geam. Pare să-i placă ceea ce vede. “Ia fa un pahar di jin, să ti mai înviorezi oleacă”, mă îndeamnă bunica cu un surîs ademenitor. Un frate de-al ei a venit să o vadă, că tot suntem în preajma sărbătorilor. ”Tu la ci facultati eşti fa?”, mă intreaba curios batranul. Îi răspund, însă nu prea înţelege. Stă cam prost cu auzul, ca şi bunica de altfel. “Să trăiască jiurnalista şi să traiţi şi voi, mulţi ani”, închina moş Valeriu cu bucurie. “Şi zişi că vrei să scrii dispri străbunictu’ ă”, îmi spune moşul. “O fost om mari la viata lui. În tinereţi o avut cîrciumă în sat, cînd nimi nu mai ave. Toată lumea îl respecta că…na era cîrşiumarul şi trăbuia să ti pui ghini cu el. Nu ştiai cînd mai ai nivoie di nişti jin, di nişti carni că… aaa am uitat sî-ţi spui că ave şi măcelărie”. 

Şi bunica mai toarnă nişte vin, şi discuţia deviază. S-au apucat să vorbească despre pămînt, despre cutare care stă pe locul lui cutare şi aşa mai departe. “Taşi fa oleacă să videm şi mai spune jiurnalista, să videm şi vre să mai ştie” întrerupe moş Valeriu pe bunica .

Străbunicul stă şi ascultă. Ar mai povesti el multe însă nu prea poate. Începe o frază însă nu reuşeşte să o termine şi asta îl chinuie mult. Sprijinit pe un scaun la fel de bătrîn ca şi dînsul începe să moţăie uşor lîngă sobă.

Om dibace, cu spirit afacerist

Bătrînii, bunica şi fratele ei, încep să-mi vorbească de vemurile lor. Pe mine mă interesează mai mult de străbunicul, aşa că îndrăznesc să-i întrerup şi să fiu mai directă. Bunica începe a-mi povesti cum făcea străbunicu’ afacerile pe atunci. Cică era tare şmerecher şi nu reuşea nimeni să-l fure de nici o para. “Apăi străbunictu’ aista era discurcăreţ tari. Merjea, umbla, făşea speculă cu porumb, fasoli pi la munte, strînge şi aduna di pi unde putea. Şî cînd pleca la drum rămînea străbunicta sî cauti di cîrşiumă”, îmi mai spune moş Valeriu, care vorbeşte şi el tot din ce-i mai povestea strabunicul.

 “Multă lumi o mai poposît prin faţa porţii lui. Cînd se făşea tîrg la Roman, căruţe cu cai, cari cu boi opreau şi-şi ostoiau setea la cîrşiumă. Se mai îmbătau unii că deh… ,se mai făşea cîte-o bătaie”, spune bunica cu părere de rău că vremurile şi istoria n-au permis ca agoniseala străbunicului să rămînă  întreagă şi să o dea spre moştenire. “Aşa cum erau vremurili pi atunşi, tari îi mai plăşea lu’ strabunictu’ aista să plece în lume ba dupa jin, ba după porci. Pleca cu butoaiele goali, în care băga banii ca să nu fie furat de hoţi şi aducea jin di la Panciu, undeva pi lîngă Focşani. Cu banii care-i făcea la cîrciumă cumpăra pămînt. Mult pămînt o mai avut, da’ colectivu’ aista i-o luat tot, tot i-o luat comuniştii dracului”, spune bunica înverşunată de fiecare dată cînd îşi aduce aminte.

“O făcut bietu’ strabunictu’ şi puşcărie fiindcă vindea nişti fasoli. O fost prins în tren şi arestat, pi motiv că di undi are atîta fasoli. Şi cîrşiuma i-o fost distrusă di rusi în ’44 cînd toată lumea nu mai ştia pi undi să se ascundă. Au dat drumul la poloboace şi s-o scurs tot jinu’. I-o crăpat şi butoaili şi n-o mai putut faşi mari lucru după aceeia. Moneda se schimbase şi banii pi cari-i mai avea o fost nevoit să-i arunci. Toată agoniseala lui s-o dus într-o noapte”.

Cu toate că nu poate vorbi, străbunicul, de pe scaunul lui se tot uită cînd la mine, cînd la bunica, cînd la moş Valeriu. Şi expresia feţei, ochii umeziţi spun multe. Din omul respectat care stătea pe prispa casei şi vorbea cu toată lumea, cu mandrie că a realizat ceva, acum n-a mai ramas un om slab, tras la faţă, paralizat, care aşteaptă în fiecare zi tot mai mult să moară. Cand am intrat prima data în casa lui şi-am întrebat “Ce mai faci strabunicule?”, cu amărăciune în suflet şi în voce, mi-a raspuns ”Iaca astept şi eu moartea ci să fac”.              

Istoria Microsoftului

În anul 1968 a fost fondata compania MITS (Micro Instrumentation and Telemetry Systems), de către Ed Roberts. Aceasta era micǎ companie de electronică, care, mai târziu, a început să producă şi calculatoare.  În 1974 era construit primul calculator personal – Altair – care a avut un impact real pe piaţă. Acesta era produs de o mică firmă din Albuquerque, în statul New Mexico. Pentru a rezolva negocierile cu MITS, în iulie1975, Bill Gates şi Paul Allen, au fomat un parteneriat de afaceri numit Micros-Soft (de la software de microcalculator) în Albuquerque, statul New Mexico. Scopul lor era de a dezvolta limbaje pentru Altair şi pentru alte microcalculatoare care urmau să apară în curând pe piaţă. Era prima companie creată cu scopul precis de a produce programe pentru acest tip de echipament.

Primul contract încheiat de Microsoft a avut ca obiect scrierea limbajului BASIC pentru calculatorul Altair. În acest contract, Microsoft acorda firmei MITS licenţa pentru distribuirea limbajului Microsoft BASIC. Prin aceasta Microsoft vindea companiei MITS dreptul de a utiliza şi de a comercializa programele sale, dar contractul specifica faptul cǎ nici un producător sau utilizator nu era 100% posesor al acestor programe. Aceasta a devenit baza pentru o relaţie legală care se stabileşte în mod curent între producătorii de software şi cei care le comercializează sau le folosesc produsele. Contractul a devenit un model pentru viitoarele înţelegeri asupra licenţelor de software, deoarece permitea companiei Microsoft să deţină proprietatea asupra limbajului pe care-l concepuse, indiferent de cine l-ar fi utilizat sau vândut în viitor.

4K BASIC a fost primul limbaj BASIC lansat pentru Altair şi ocupa cam o treime din volumul de memorie al calculatorului. Paul Allen şi Bill Gates au lucrat pentru a crea o bază solidă de software pentru Altair. Ei au scris un program care transforma limbajul de asamblare în instrucţiuni de limbaj cod-maşină pentru microprocesor şi şi-au perfecţionat limbajul BASIC. MITS deţinea, din toamna anului 1975, dreptul exclusiv de distribuire a licenţiei pentru limbajul Microsoft BASIC. Totuşi, după câteva luni Microsoft şi-a dat seama cǎ volumul mare al veniturilor sale începuse sǎ scadǎ, ca urmare a unui fenomen nou – pirateria. Nemulţumit de pirateria de software, ce i-a provocat pierderi importante de venituri, in decembrie 1975, Bill Gates, a adresat o scrisoare deschisă către pasionaţii de calculatoare. În 1976, într-o altǎ scrisoare publicǎ, Gates propune soluţii de protejare a producătorilor e software împotriva pirateriei. El sugera că programele ar fi putut fi stocate permanent în memoria ROM a calculatorului (memoria destinată doar citirii datelor) care nu putea fi ştearsă. De asemenea el a prezis că vor fi scrise mii de aplicaţii în limbaje cum ar fi BASIC.

Alǎturi de celelalte realizări ale sale, Gates a intrat în istoria industriei tehnicii de calcul prin faptul că a subliniat nevoia protecţiei programelor chiar din primii ani de dezvoltare a acestei industrii. El croia limbajul BASIC după necesităţile companiilor importante, aşa că primele comenzi proveneau de la firme prestigioase, ca NCR, General Electric, sau Citibank. Primul angajat al companiei Microsoft a fost Marc McDonald. Al doilea angajat a fost un programator pe nume Rick Weiland care era responsabil cu scrierea limbajelor BASIC şi COBOL pentru procesorul Motorola 6800. În august 1976 Gates a mai recrutat doi programatori Albert Chu şi Steve Wood. Steve a ajutat la scrierea limbajului FORTRAN. În vara anului 1977 echipa de la Microsoft număra şase oameni.

Microsoft a dispus de o dominaţie clară pe piaţa limbajelor pentru microcalculatoare până în anul 1978. Vânzările companiei pentru anul 1977 au fost de 500.000 de dolari. Editorul unui ziar deschizător de drumuri în domeniul microcalculatoarelor, Kazuhiko Nishi este cel care va aduce firma Microsoft în Japonia şi totodată cel care a lansat revista de calculatoare ASCII. Compania ASCII a început să distribuie şi programe. În anul 1982, Gates şi Nishi realizează primul calculator portabil, iar la 10 noiembrie 1983 Microsoft anunţă lansarea programului numit Windows- moment care s-a petrecut doi ani mai târziu. Gates dă marea lovitură în lumea informaticii, tot în 1983, furnizând IBM – cel cel mai mare producător de PC-uri – sistemul de operare care permite funcţionarea calculatoarelor. Faimosul MS-DOS este departe de a fi o invenţie a lui Bill Gates. Pentru sistemul de operare care i-a adus primele miliarde de dolari, Bill Gates a plătit numai 50 de mii de dolari (banii de buzunar ai milionarului pe atunci) unei mici firme din Seattle, fără a fi nevoit să investească nici o oră de muncă în faţa calculatorului.

Mai mult, vânzătorii programului n-au bănuit nici o secundă că în spatele tranzacţiei s-ar putea afla un contract de mare anvergurå cu IBM. În anul 1985 Word a fost lansat pentru Macintosh. A fost considerat cel mai bun la acel moment. În mai acelaşi an, un alt program urmează să fie lansat -Excel. Anul 1987 este cel în care rapoartele fiscale indicau faptul că Microsoft a devenit prima companie de software. La 6 octombrie Excel a fost lansat pentru Windows şi a fost considerat ca fiind cel mai bun program până la acel moment al Microsoft-ului.

Nici pentru lansarea Windows 3.1, Bill Gates nu poate fi lăudat pentru inventivitate. Sistemul mult mai bogat din punct de vedere grafic şi mai uşor de folosit a fost creat de Apple, Bill Gates doar implementând ideile acestora pe platformele IBM. Unul dintre cele mai recente scandaluri legate de ideile altora din care Gates a scos miliarde de dolari este chiar Internet Explorer – programul de navigare pe Internet cel mai popular. Acesta a fost inventat de SpyGlass – o mică firmă de software şi a fost lansat pe piaţă în 1995 pe un CD de 45 de dolari care conţinea diferite utilitare. După doi ani de negocieri şi după ce Microsoft comercializează deja Internet Explorer-ul inclus în pachetul Windows, gigantul american a fost de acord să plătească 8 milioane de dolari inventatorilor programului. Evident, sub ameninţarea unui nou proces.

Comisia Europeană a recunoscut, recent, practicile neconcurenţiale ale firmei Microsoft. Comisia a condamnat gigantul american la plata unei amenzi de aproape 500 de milioane de euro şi l-a obligat să „deschidă“ sistemul Windows şi către alţi producători de software. Bill Gates spune adesea că, în urmatorii 10 ani, vom asista la mult mai multe inovaţii în tehnologia informaţiei decât în deceniul anilor ’90. Se afirmă că suntem la începutul unui deceniu digital, în care rolul principal va fi jucat de software. Evoluţia tehnologiei informaţiei ne va oferi mijloacele de a transfera, treptat, existenta din spatiul fizic în cel virtual, atât la nivel individual, cât şi la cel social.

In prezent peste 60 de milioane de oameni utilizeaza produsele firmei Microsoft pe calulatoarele lor. Avand produse de mare succes in fiecare categorie de soft, incepand cu sisteme de operare si pana la programe de calcul tabelar si programe de text, asta fara sa mentionam renumitul mediu grafic Windows care a doborat toate recordurile la vanzari, deciziile asfel luate la Microsoft influenteaza direct intreaga industrie soft si, asfel, optiunile tuturor celor care utilizeaza calculatoare. In 1986 Bill Gates si-a lansat firma in forta si a devenit miliardar la varsta de 30 de ani. De atunci Microsoft a devenit una dintre cele mai mari firme ale caror cotatii la bursa sunt intens urmarite pe Wall Street iar milioane de investitori ii urmaresc cu rigurozitate activitatea zilnica.

Bibliografie

1. Ichbiah, Daniel & Knepper, L.Susan:- „O istorie a firmei Microsoft”, Ed. Teora, Bucureşti

2. Ziarul „Adevarul Economic ”, nr. 30, 28 iulie- 3 august 2004

3. http://www.byte.ro/byte96-12/msos.html

Dispozitive de stocare

Pentru memorarea unor volume mai mari de date, care sa poata fi regasite rapid, se folosesc echipamente periferice care utilizeaza in esenta, suporturi magnetice. Pentru aceste suporturi tehnologia utilizata are la baza principiul magnetic, acelasi intalnit la casetele video si audio. Inregistrarea magnetica digitala se poate obtine cu ajutorul unui material sensibil magnetic, de obicei o pelicula de oxid de fier. Modul de inregistrare a informatiilor pe suprafata magnetica este acelasi, indiferent ca este vorba de discuri, dischete sau benzi magnetice. Suprafata de inregistrare este tratata ca o arie de puncte, iar fiecare punct este considerat un bit care poate fi configurat la echivalentul magnetic al valorilor 0 si 1.

Din punct de vedere al accesibilitatii, suporturile magnetice se impart in doua categorii: suporturi magnetice adresabile (discuri magnetice), suporturi magnetice neadresabile (benzi magnetice).

Discuri magnetice si unitati de discuri magnetice

In configuratiile actuale ale calculatoarelor, discul magnetic este suportul cel mai utilizat. Il intalnim atat ca extensie a memoriei principale, cat si ca memorie auxiliara. De asemenea, este principalul support resident al sistemelor de operare MS-DOS, WINDOWS, etc. Dupa tehnologiile de realizare, discurile magnetice si unitatile de discuri asociate se impart in : discuri flexibile, discuri dure Winchester, discuri dure amovibile, etc.

Discurile flexibile reprezinta suportul clasic de stocare la microcalculatoare. Se intalnesc variante diferite care pot fi clasificate dupa diametrul discului. Discul flexibil a fost realizat in 1967 in laboratoarele IBM din San Jose de un colectiv condos de Allan Shugart. Primele dischete functionau aproape ca un CD-ROM, un disc numai cu acces pentru citire, folosit pentru distribuirea informatiilor. Ele erau folosite pentru stocarea programelor de diagnosticare a sistemelor de calcul, in locul benzilor magnetice sau a cipurilor de memorie. O discheta poate fi utilizata numai daca a fost formatata in prealabil, fiind impartita in piste si sectoare. Actualmente dischetele comercializate sunt gata formatate.

Discurile fixe. Unitatile de discuri dure Winchester (discuri fixe sau hard-discuri) se bazeaza pe reunirea intr-un singur ansamblu a capetelor de citire/scriere si a discurilor, acestea fiind incasetate pentru a asigura o mai buna protectie la factorii perturbatori. Unitatile de disc dur au fost introduce in 1974 de IBM si au devenit cunoscute sub denumirea de discuri Winchester. Parametrii principali care definesc unitatile de discuri dure sunt: capacitatea de memorare, exprimata in MB sau GB, timpul mediu de acces, rata de transfer, viteza de rotatie.

Discurile amovibile sunt discuri ce pot fi separate de echipamentul de citire/scriere si transportate de la un calculator la altul. Se intrebuinteaza sub forma unor pachete sau cartuse de discuri magnetice. Pachetele de discuri amovibile ai fost utilizate pe scara larga la minicalculatoare si calculatoare de capacitate medie/mare in anii 1970-1980.

Microcalculatoarele au utilizat mai intai discurile flexibile, dupa care s-au generalizat discurile fixe de tip Winchester. De aceea se apreciaza ca la ora actuala unitatile de discuri amovibile sunt mai putin utilizate decat discurile fixe Winchester. Totusi, in ultima vreme tot mai multe companii si-au intors privirile spre echipamente amovibile de stocare. Principalii producatori de dispozitive de stocare amovibile sunt firmele Iomega si Syquest.

Benzi magnetice si unitati de banda magnetice. Benzile magnetice, sub firma de role sau casete, reprezinta unele din cele mai ieftine suporturi pentru memorarea unor volume mari de date. Principalele dezavantaje ale benzii magnetice sunt neadresabilitatea si viteza scazuta de lucru. Ca support de arhivare se folosesc actualmente atat discurile flexibile, cat si discurile optice (CD-ROM).

Stocarea datelor pe banda magnetica este una dintre primele metode folosite in lumea calculatoarelor. Desi ea pare oarecum un suport perimat, tehnologiile ce folosesc banda magnetica se dezvolta continuu, datorita avantajelor oferite de catre aceasta: cel mai ieftin support de citire/scriere (cost pe MB); dimensiuni mici; capacitate de memorare mari; metodologia si software-ul de backup pe casete magnetice sunt evaluate si robuste; gradul de standardizare a formatelor este ridicat.

Echipamente periferice si suporturi optice. Se delimiteaza doua directii de evolutie a suporturilor de stocare a datelor: discul optic si memoriile magneto-optice. Discul optic dispune de o mare capacitate de stocaj fiind adecvat arhivarii sigure a informatiilor pe o mare perioada de timp deoarece nu poate fi sters. Suportul fizic pentru discurile optice este realizat din material plastic acoperit cu o pelicula metalica, de obicei oxid de aluminiu. Stocarea informatiei sub forma numerica este facuta prin amprente minuscule ce pot fi citite prin intermediul unui fascicul de raze laser.

Unitati de disc CD-ROM. Discurile CD-ROM reprezinta un mediu de stocare asemanator dischetelor, dar cu o capacitate de memorare mult mai mare: 650MB, adica echivalentul a 450 de dischete de 1,44MB. Spre deosebire de sectoarele discurilor magnetice care sunt dispuse in piste concentrice, sectoarele de pe CD-ROM sunt dispuse continuu sub forma de spirala. CD-ROM-ul reprezinta un mediu sigur de pastrare a informatiilor, deoarece acestea pot fi doar citite. Parametrii care exprima performantele unitatilor CD-ROM sunt: capacitatea de stocare, timpul de acces, rata de transfer. Capacitatea de stocare este de aproximativ 650MB, ceea ce inseamna echivalentul de 500.000 pagini text sau de 70 de min. de muzica. Una din cele mai frecvente utilizari ale CD-ROM-urilor este distribuirea de documentatii, de manuale sau alte texte de dimensiuni foarte mari.

Unitatile de discuri WORM. Discurile WORM sunt asemanatoare CD-ROM-urilor dar informatiile pot fi scrise o singura data si pot fi ulterior citite ori de oricate ori. Asigura un mediu de stocare foarte sigur, astfel ca sunt ideale pentru arhive de date in intreprinderi sau in institutii financiare. Prin tehnologia CD-R, CD-urile pot fi inregistrate de catre utilizator, daca sistemul dispune de o unitate CD care permite gravarea CD-urilor.

 Unitati de discuri optice reinscriptibile. Discurile WORM nu pot fi inregistrate decat o singura data, astfel ca nu pot fi utilizate in aplicatiile care vehiculeaza volume mari de date sau al caror continut este foarte dinamic. Tehnologia discurilor optice a gasit o solutie prin utilizarea CD-urilor reinscriptibile( CD-RW), care pot fi scrise, citite sau sterse si rescrise asemanator discurilor magnetice.

Sistemele DVD. Ca urmare a cresterii complexitatii documentelor si aplicatiilor, capacitatea de 650MB a unui CD-ROM s-a dovedit adesea insuficienta. Este vorba in principal de documente multimedia, in care animatiile tridimensionale si secventele video consuma mult spatiu pe disc. De aici necesitatea unui nou format bazat pe tehnologia video digitala: DVD (Digital Versatile Disk). Tranzitia semnalului video din domeniul analogic spre cel digital este determinat de faptul ca stocarea si distribuirea semnalului digital se realizeaza cu costuri mult mai mici decat a semnalului analogic, pe medii accesibile aleator, cum sunt discurile magnetice sau optice. Odata stocat pe aceste suporturi, semnalul video se transforma intr-o informatie interactiva ce poate fi utilizata in diverse jocuri, aplicatii cu scop educational, etc. Unul din primele produse bazate pe tehnologia video-digitala sunt discurile video-digitale. Aceste discuri sunt de dimensiunile CD-urilor audio si pot stoca de 26 de ori ma multe date decat un CD-ROM. Inalta capacitate a DVD-urilor s-a obtinut prin crearea unor cavitati mai mici, indesarea spiralei, precum si inregistrarea datelor pe patru straturi cate doua pe fiecare fata a discului.
Echipamente periferice si suporturi magneto-optice. Tehnologia discurilor magneto-optice are o multime de avantaje in comparative cu discurile de stocare. Ea ofera o siguranta temeinica a datelor la un pret pe megaoctet mai scazut. Prin rezistenta la socuri, aceste discuri sunt transportabile, fara sa fie necesara asigurarea unor conditii speciale. Tehnologia magneto-optica combina proprietatile optice, termice si magnetice si este utilizata impreuna cu un support optic ce poate fi rescris. Aceste suporturi ofera un mediu ideal de extindere a capacitatii de stocare a PC-urilor, statiilor de lucru sau serverelor.

 

Bibliografie

1. Courter, Gini„Ghidul dumneavoastră in lumea calculatoarelor”, Bucureşti, Editura All,

1998

2. Vari, Ştefan „Microprocesoare si microcalculatoare”, Oradea, Editura Universitatii din

Oradea, 2002;

3. Walnum, Clayton „Utilizare calculator personal”, Bucureşti, Editura Teora, 1996

Generatii de calculatoare

Dezvoltarea exploziva a tehnicii, datorata din domeniul fenomenelor electromagnetice, a avut ca urmare transformarea masinilor mecanice de calculat in sisteme electronice complexe.

Primul calculator electronic a fost ENIAC, construit in perioada 1942-1945 la universitatea Pennsylvania. ENIAC a fost finantat de Armata Statelor Unite, in scopul determinarii traiectoriilor balistice, dar construirea lui a fost finalizata abia spre sfarsitul razboiului. Primul experiment in care a fost utilizat ENIAC a fost studiul ultrasecret al reactiilor termonucleare in lant pentru bomba cu hidrogen. ENIAC cantarea 30 de tone, avea cam 45 de m lungime si era constituit din 50.000 de comutatoare si 18.000 de tuburi electronice. Programarea se facea manual, cu ajutorul comutatoarelor. Prima demonstratie publica a lui ENIAC, in februarie 1946, a constituit o revolutie pentru sistemele de calcul electronice. Ulterior, calculatoarele au fost grupate pe generatii. Fiecare generatie prezinta imbunatatiri spectaculoase fata de generatia precedenta in ceea ce priveste tehnologia constructive, organizarea interna si limbajele de programare utilizate.

Generaţia I

Partea hardware consta in relee si tuburi electronice, iar cea software in programe cablate.Viteza de lucru era mica: 50-30.000 operatii pe secunda, iar capacitatea de memorie de 2 Kocteti. Aceste calculatoare aveau dimensiuni foarte mari si degajau o cantitate de caldura destul de mare, deci nu ofereau siguranta perfecta în utilizare.

Programarea acestor calculatoare era dificila, folosindu-se limbajul masina si ulterior limbajul de asamblare. Stocarea datelor se facea binar, pe memorii magnetice Reprezentantul cel mai cunoscut al acestei generatii este calculatorul ENIAC (Electronic Numerical Integrator Analyzer and Computer) si costa 500.000 $.

– Hardware: relee, tuburi electronice ;

– Software: programe cablate, cod masina, limbaj de asamblare ;

– Capacitate de memorie : 2 Kocteti ;

– Viteza de operare : 10.000 de operatii/sec. ;

– Calulatoare : ENIAC, UNIVAC, IBM ;

Generaţia II

Principalele tehnologii hard erau reprezentate de tranzistori (diode semiconductoare), inventat de W. Shockley (1947). Viteza de lucru era de 200.000 de operatii pe secunda, iar capacitatea de memorie era de 32 Kocteti. Echipamentele periferice de introducere/extragere de date au evoluat si ele; de exemplu, de la masini de scris cu 10 caractere pe secunda s-a trecut la imprimante rapide (pentru acea perioada) cu sute de linii pe minut. Programarea acestor calculatoare se putea face si în limbaje de nivel înalt (Fortran, Cobol) prin existenta unor programe care le traduc în limbaj masina (compilatoare). Apare un paralelism între activitatea unitatii de comanda si operatiile de intrare-iesire . În memoria calculatorului se pot afla mai multe programe – multiprogramare – desi la un moment dat se executa o singura instructiune. Reprezentati: IBM 7040, NCR501.

– Hardware: tranzistoare, memorii cu ferite, cablaj imprimat ;

– Software : limbaj de nivel înalt ( Algol, Fortan)

– Memorie : 32 Kocteti ;

– Viteza : 200.000 de instructiuni/sec

– Calculatoare : IBM 7040, NCR501 ;

Generaţia III

Principala tehnologie hard era reprezentata de circuitele integrate (circuite miniaturizate cu functii complexe), cablaje imprimate multistrat , discuri magnetice, microprocesoare. Viteza de lucru creste la 5 milioane de operatii pe secunda. Capacitatea de memorie e de 1 pana la 2 Mocteti. Tehnologia software e caracterizata prin limbaje de nivel foarte înalt, programare orientata pe obiecte B.Pascal. Tot acum apar si primele programe pentru grafica si baze de date.

– Hardware : circuite integrate, cablaje imprimate multistrat , discuri magnetice, apararitia primelor microprocesoare ;

– Software : limbaje de nivel foarte înalt, programare orientata pe obiecte B.Pascal, programare structurata LISP, primele programe pentru grafica si baze de date .

– Memorie : 1÷2 Mocteti ;

– Viteza : 5.000.000 de operatii/sec ;

– Calculatoare : IBM 370 , FELIX

– Comunicatii : Primele comunicatii prin satelit, transmisia de date prin fibra optica.

Generaţia IV

Se folosesc circuite integrate pe scara larga si foarte larga (echivalentul a 50.000 de tranzistoare pe chip), viteza de lucru ajunge la 30.000.000 de operatii pe secunda. Capacitatea de memorie e de 8 pana la 10 Mocteti. Apar discurile optice si o noua directie în programare: programarea orientata pe obiecte. Calculatoarele generatiilor I-IV respecta principiile arhitecturii clasice (von Neumann) si au fost construite pentru a realiza în general operatii numerice. Calculele matematice complicate, dupa algoritmi complecsi care sa furnizeze rezultate exacte (de exemplu integrare, limite, descompuneri de polinoame, serii), numite calcule simbolice, au aparut doar în ultimele decenii si nu au fost favorizate de constructia calculatoarelor, ci de un soft puternic, bazat pe algoritmi performanti.

– Hardware: circuite integrate pe scara foarte mare ( VLSI ) , sisteme distribuite de calcul, apar microprocesoarele de 16/32 biti, primele elemente optice (discurile optice ) ;

– Software : Pachete de programe de larga utilizare, sisteme expert , sisteme de operare, se perfectioneaza limbajele de programare orientate pe obiect, baze de date relationale ;

– Memorie : 8÷10 Mocteti ;

– Viteza : 30 de milioane de instructiuni/sec ;

– Caculatoare : INDEPENDENT, CORAL, IBM (apar mai multe versiuni)

Generatia V (1990-)

Este generatia inteligentei artificiale, fiind în mare parte rezultatul proiectului japonez de cercetare pentru noua generatie de calculatoare. Principalele preocupări ale cercetătorilor din domeniul inteligentei artificiale se suprapun în cea mai mare parte cu functiile noii generatii de calculatoare, care sunt prezentate mai jos. Aceste calculatoare sunt bazate pe prelucrarea cunostintelor (Knowledge Information Processing System – KIPS), în conditiile în care aceste prelucrări devin preponderente în majoritatea domeniilor stiintifice. Din punct de vedere tehnic, se folosesc circuite VLSI (echivalentul a peste 1 milion de tranzistoare pe chip), atingându-se o viteză de lucru foarte mare, pentru care apare o nouă unitate de măsură: 1LIPS (Logical Inferences Per Second) = 1000 de operatii pe secundă). Astfel, viteza noilor calculatoare se estimează la 100 M LIPS până la 1 G LIPS. Apare programarea logică, bazată pe implementarea unor mecanisme de deductie pornind de la anumite „axiome” cunoscute, al cărei reprezentant este limbajul Prolog.

– Hardware : circuite integrate pe scara ultralarga ULSI ( proiectare circuite integrate 3D), arhitecturi paralele, alte solutii arhitecturale noi ( retele neurale etc.), proiectele galiu-arsen .

– Software : limbaje concurente, programare functionala, prelucrare simbolica , baze de cunostiinte, sisteme expert evoluate,programe de realitate virtuala, acum apar si sistemele de operare windows. Aceasta perioada este marcata de aparitia internetului si extinderea rapida a acestei retele mondiale.

– Memorie : de la zeci,sute de Mocteti pâna la Gocteti ;

– Viteza : 1G de instructiuni /sec – 3 G de instructiuni/sec

– Comunicatiile: au atins un nivel nemaiintâlnit.. emisiile radio de ordinul GHz, retele globale pe fibra optica , retele de comunicare prin satelit.

– Calculatoare : o gama foarte larga de calculatoare .

Generatia VI

 Apare deocamdată doar în literatură, sub forma conceptului ipotetic de “calculator viu”, despre care se filozofează si despre care oamenii se întreabă dacă va putea fi obtinut în viitor prin atasarea unei structuri de tip ADN la un calculator neuronal.

 

Bibliografie

1. Mihaela Carstea, Ion Diamandi, „Calculatorul fara secrete”, Bucuresti, Ed. AGNI, 1997

2. Lungu Vasile, „Programarea în limbaj de asamblare”, Ed. Teora, 2001

3. Albeanu, Grigore, “Sisteme de operare”, Ed. Petrion, 1996

4. http://facultate.regielive.ro/cursuri/calculatoare/bazele_tehnologiei_informaticii-33448.html

5. http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=363&idb=

Masina Enigma

Cea care a avut un important cuvant de spus in privinta invingatorilor celui de-al doilea razboi mondial, este o masina electromecanica portabila care se bazeaza pe rotori montati pe cilindri pentru a cifra si descifra informatia. Conform definitiei din „Webopedia- Online Computer Dictionary for Computer and Internet Terms and Definitions”, masina Enigma este un dispozitiv de cifrat portabil utilizat pentru criptare si decriptare mesaje secrete. Chiar daca din puct de vedere commercial ea a fost disponibila pe piata inca din 1920, importanta ei a fost data de utilizarea ei de catre diverse guverne, in mod special de catre Germania nazista inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Dintre toate dispozitivele create de-a lungul timpului masina Enigma a fost un echipament mai special din doua puncte de vedere: criptografic si istoric. Importanta din punct de vedere criptografic este data de faptul ca echipe de criptanalisti de toate nationalitatile, in efort combinat, au incercat pe de-o prate perfectionarea masinii, pe de alta parte spargerea codurilor. Importanta istorica rezida din rolul mare jucat de aceste masini in timpul celui de-al doilea razboi mondial, mai precis faptul ca descifrarea de catre aliati a codului (nume de proiect ULTRA) a dus, dupa unii istorici, la scurtarea razboiului cu aproximativ un an.

Enigma insumeaza o intreaga familie, avand mai multe variante dezvoltate, initial aparand cele comerciale din care au derivat cele militare, mai sigure si imbunatatite. Masina de codat a fost dezvoltata de Arthur Scherbius incepand cu anul 1919. Prima versiune, Enigma A, a fost comercializata in 1923, chiar de catre compania infiintata de catre creatorul ei. Marina  germana a fost prima care a adoptat modelul comercial Enigma D in 1926, fiind preluata in 1929 de armata germana, care i-a adus imbunatatiri. Astfel a aparut varianta militara, denumita de germani Masina M. A fost comercializata in Europa si in restul lumii la inceputul anilor 1920, fiind adaptata ulterior pentru utilizatorii militari si diplomatici. Aceasta masina a fost ridicata la rangul de vedeta cu putin inainte de cel de-al doilea razboi mondial, traindu-si momentele de glorie chiar in timpul razboiului.

Codarea informatiilor 

Codarea informatiilor incepe prin trecerea curentului electric printr-o serie de componente. Curentul este transmis presand o litera pe claviatura. Dupa ce traverseaza o retea complexa de fire, o lampa indica litera cifrata. Prima componenta este o serie de rotite adiacente, numite rotori, care contin fire electrice utilizate in codarea mesajului. Rotorii se invart, variind configuratia complexa a retelei de fiecare data cand o litera este tastata.  Masina Enigma poate utiliza si o alta roata, numita reflector si o componenta, numita plugboard, care permit codificarea si mai complexa a mesajului. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, germanii au dezvoltat mai multe variante ale masinii, folosite in comunicarile radio si in cele telegrafice. Chiar si buletinele meteo sunt codate cu Enigma. Spaniolii, in timpul Razboiului Civil Spaniol, chiar si italienii, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, utilizeaza una dintre versiunile masinii, neschimbata, pentru comunicatiile militare. Aceasta imprudenta este in folosul britanicilor, care vor sparge mai usor acest cod, ceea ce va contribui la infrangerea flotei italiene de catre cea britanica la Matapan.

Descifrarea codului 

Polonezii incep sa lucreze cu Enigma din 1928. In 1929, ei intercepteaza o masina Enigma trimisa de la Varsovia catre Berlin, care trebuia transportata cu o valiza diplomatica , dar o eroare de expeditie permite serviciilior poloneze sa examineze continutul. Chiar daca este vorba despre o versiune comerciala destul de primitiva, ea le confirma polonezilor ca germanii folosesc masiv masinile Enigma pentru a-si cifra mesajele.  Codul a fost intr-adevar spart in 1933 de catre matematicienii polonezi  Marian Rejewski, Jerzy Rozycki si Henryk Zygalski, cu ajutorul unor mijloace electromecanice, supranumite bombe.

Marian Rejewski, un matematician polonez de numai 27 de ani, gaseste printr-o modalitate matematica cei doi parametri esentiali, o descoperire esentiala atat la nivel tehnic cat si strategic. Matematicianul descopera o redundanta in cifrarea mesajelor de catre operatorii militari. Se pare ca acestia foloseau un cuvant scurt pe care il dublau, noua secventa cifrata fiind plasata  la inceputul mesajului. Descoperirea legaturii dintre cuvantul dublat si cheia mesajului, a revelat si legatura dintre corespondente, cum ar fi cea dintre miscarea rotorilor si cablajul intern al masinariei. Chiar daca cele trei litere originale sunt necunoscute, se stie ca numarul cablajelelor care pot transforma acele trei litere intr-o secventa particulara sunt limitate. Rejewski le numeste lanturi. Spionii polonezi au reusit la un moment dat sa obtina un manual vechi de utilizare al masinii Enigma. Acesta oferea un exemplu de cifrare in clar, cheia si rezultatul odata cifrat.  Dupa o studiere atenta, rezultatul era de 105 456 variante de lanturi posibile. Datorita echipei lui Marian Rejewski, s-au descoperit mai multe tehnici pentru a accelera calculele. Britanicii au dezvoltat acelasi gen de tehnica, bazata pe o grila, tehnica care avusese rezultate pozitive folosita pe Enigma comerciala, insa fara a inregistra vreun succes in ceea ce o priveste pe cea militara. Chiar si cu aceste descoperiri, matematicienii polonezi nu facusera avansuri importante in spargerea acestor coduri, ceea ce a dus la realizarea „bombei criptografice”, un adevarat calculator electromecanic, realizat in 1933. Desi ocupa un spatiu enorm, castigurile erau enorme: masinaria reusea sa obtina o cheie in doua ore.

In timpul razboiului, germanii reusesc cumva sa isi dea seama de schimbarile ce trebuiau operate, pentru a zadarnici eforturile aliatilor de a le sparge codurile, prin urmare au imbunatatit Enigma, introducand doi rotori suplimentari si intrerupand procedura de repetitie a codurilor de la inceputul mesajelor. Din acest moment, polonezii isi impartasesc rezultatele britanicilor si francezilor, deveniti aliati, efortul de spargere a codurilor devenind unul comun.

Inainte de cel de-al doilea razboi mondial a fost considerata ca find sigura, insa criptologii britanici (continuand munca omologilor lor polonezi) au fost capabili sa descifreze mesajele protejate ale acestor masinarii. Informatiile obtinute datorita acestei surse le-au oferit un real avantaj strategic asupra inamicilor. S-a estimat ca razboiul din Europa s-a terminat cu cel putin un an mai devreme datorita descifrarii mesajelor nemtesti. Micile erori interne ale masinilor, erorile de procedura ale operatorii militari ai Enigmei, cat si deciziile politice neinspirate ale autoritatilor au jucat un rol important in diminuarea complexitatii codului mesajelor.

 

Bibliografie

1. http://www.descopera.ro/stiinta/2344682-cat-de-secret-este-un-cod-secret-ii

2. http://www.stereciu.ro/pdfs/enigma-machine.pdf

Era digitala in transmisiile mediate

„Viitorul istoric va fi informatician sau nu va fi deloc” enunta profetic Emmanuel Leroy-Ladurie, la sfarsitul anilor ’60. Butada istoricului francez etichetata drept utopica de colegii sai de generatie pare sa devina totusi din ce in ce mai plauzibila in conditiile in care revolutia informationala si tehnologica s-a accelerat.

In ciuda a tot felul de interese, viitorul ramane al interoperabilitatii, al globalizarii, al „erei digitale” spunea un tanar informatician pe un forum. Telefonia a trecut de cativa ani, televiziunea face acum acest pas. Clasica „prelucrare informatica a datelor pe calculator”, care este rezultatul direct al bit-ului, ramane de caruta.

Revolutia digitala este abia la inceput, astfel ca hardware-ul si software-ul vor fi catalizatorul progreselor din urmatorii zece ani, ce vor depasi cu mult schimbarile ultimilor 30 de ani, afirma Bill Gates. Tehnologia informatica si software-ul vor fi disponibile peste tot: in birou si acasa, in masina, in magazine, restaurante si spatii publice. „In curand, veti putea deschide orice documente sau fisiere media pe care le-ati creat sau salvat utilizand orice dispozitiv aveti la indemana, fie el PC, telefon mobil, televizor, consola portabila de jocuri sau player muzical”, spune Gates.

Pe abonatul roman de cablu il va costa minimum 100 de euro implementarea unei noi directive a Uniunii Europene prin care industria TV este obligata sa treaca la semnalul TV digital, incepand cu anul 2012. Costurile pentru televiziuni inca nu se cunosc, dar se prezuma a fi mari, in timp ce pentru companiile de cablu ele sunt minime. Comisariatul pentru telecomunicatii si transmisii audio-vizuale al Comisiei Europene(CE) a declarat la ultima reuniune cu liderii industriei de cablu si televiziune europeni ca a fost emisa o noua directiva care va fi adoptata curand, ce stipuleaza obligativitatea televiziunilor din spatiul euro de a trece la televiziunea digitala din 2010 – 2012. „Comisia europeana propune prin aceasta directiva stabilirea unui termen limita pentru renuntarea totala la televiziunile ce emit in sistem analogic (in eter). Exista un grup de state care a fost de acord sa fixeze acest termen pentru 2010 sau chiar mai devreme, iar un al doilea grup – pentru 2012”, se arata in proiectul de directiva. Liderii unor companii europene prezente la reuniune s-au plans, insa, de costurile mari ce le presupune o astfel de schimbare. Nu doar semnalul trasmis de televiziuni, ci si cel care ajunge in casa abonatului trebuie sa fie digital, si chiar si televizoarele trebuie sa fie digitale, sau sa fie racordate la un adaptor special, iar cel mai ieftin adaptor ieftin costa in jurul a 100 de euro.

La 400 de ani de la primul ziar

Acum 400 de ani aparea primul ziar tiparit (in 1605, publicat de Johann Carolus in Strasbourg). In 1994, apare primul ziar independent on-line. Un deceniu mai tarziu, caderea tirajelor ii ingrijoreaza pe editorii din toata lumea. Tinerii nu mai citesc ziare, ci e-ziare. Publicatiile isi cauta identitatea in „convergenta” digitala cu alte media.

Aceasta a fost una dintre concluziile conferintei provocatoare „Noi ziare. Noi cititori”, organizata de Fundatia Konrad Adenauer Stiftung, pe 8 decembrie, la Zagreb (Croatia). Evenimentul a marcat 400 de ani de la aparitia primului ziar.

 Scurt istoric

 In anul 59 i.H. Acta Diurna este publicata in Roma. Julius Caesar ordona ca principalele evenimente politice si sociale sa fie facute cunoscute cetatenilor. Statul desemneaza reporterii, numiti „actuarii”, care aduna informatii atat de pe front, cat si decizii legale cu privire la nastere, moarte, casatorie. In 1605, Johann Carolus publica primul ziar tiparit, Relation, in Strasbourg, acum aflat in Franta, la acea vreme in Reich-ul german.

In 1994, primul ziar on-line apare in www

La 400 de ani de la aparitia primului ziar, caderile tirajelor ingrijoreaza editorii de publicatii tiparite din toata lumea. Expertii cred ca nu presa scrisa trebuie sa isi caute o noua identitate in era digitala. In anii ’40-50, ziarele s-au temut ca vor pierde teren din cauza radioului. Apoi aparitia televiziunii a ingrozit si mai mult ziarele. Dar s-a dovedit ca aceasta doar a facut ziarele mai de calitate. O data cu aparitia televiziunii, USA Today a inceput sa foloseasca fotografii mari, pentru a putea concura cu mediile electronice. Internetul schimba astazi obisnuintele.

„In 1990 puteam doar visa la o asemenea viteza a Internetului. Acum Internetul este un factor accelerator pentru business mai mult decat televiziunea sau ziarele. Tot mai putini tineri citesc ziare; in SUA, 60% dintre tineri nu citesc niciodata ziare. In schimb, cei mai multi utilizeaza Internetul, iar 3% sunt editori de bloguri.”, a spus Ante Gavranovic, presedintele publicatiei Privredni vjesnik.

Interactivitate

Potrivit aceleiasi surse, noile media dau cititorilor posibilitatea sa participe la scrierea stirilor. Vechile medii vor suporta consecinte: grupurile care editeaza ziare trebuie sa se concentreze mai mult pe comercial (pe modelul de brand mix), dar si pe calitate foarte buna si culoare. Prof. Dr. Otto Altendorfer, presedintele Academiei pentru Comunicare Multimedia din Germania (Akademie für multimediale Ausbildung und Kommunikation AG) a spus ca presa scrisa a pierdut dramatic cititorii tineri. „Rolul de lider nu mai este jucat de presa scrisa.
Aceasta inregistreaza o cadere masiva in randul tinerilor, care aleg sa acceseze jocuri video, camere chat, telefoane mobile. Studentii mei nu mai citesc ziare, dar citesc e-ziare”, a spus Altendorfer. Potrivit expertului citat, in Germania, presa scrisa vinde 26 de milioane de exemplare, din care 16,62 sunt abonamente si 8,27 se vand la chiosc.

Dar din 1995 media sufera schimari masive:

– timpul petrecut in fata televizorului a crescut cu 43 de minute, de la 167 de minute (1994) la 210 minute (2004).

– creste influenta Internetului.

– mediile interactive castiga tot mai mult teren: Internet, telefon mobil, computer, PDA, telefoanele inteligente. Consumul de astfel de medii a crescut. Digitalizarea schimba aceasta lume.

Digitalizarea = convergenta

Potrivit prof. Altendorfer, digitalizarea are un impact masiv asupra mediilor, permitand convergenta acestora: se ajunge la o fuziune intre televiziune si transferul de date, in special cu dezvoltarea benzii largi (broadband) care permite utilizatorului accesul la acest tip de serviciu. Totul incepe sa fie digital. In Marea Britanie, 60% dintre gospodarii au acces la televiziunea digitala. La randul ei, aceasta inseamna televiziune interactiva. Generatia de telefoane 3G, revolutia UMTS a produs in Marea Britanie aceasta covergenta. Pe principiul interactivitatii, se dezvolta servicii aditionale: canale pentru cumparaturi, cumparare/rezervare de bilete. Exista un boom in dezvoltarea televiziunii interactive.

 Jurnalistul = navigatorul-filtru

 Thomas Melzer, consultant media si de comunicare in Germania, a definit Internetul „ca un mijloc perfect covergent unui cotidian”. Melzer s-a referit la servicii concrete care pot fi integrate gratie noilor tehnologii. Pe de alta parte, functiile jurnalismului se schimba.

Globalizarea informatiei face ca resursele disponibile sa fie nelimitate. Astfel, spre deosebire de presa traditionala, a carei menire era mai degraba sa furnizeze informatii care lipsesc unei comunitati, divertisment sau programe educative, presa viitorului se bazeaza pe filtrare, pe procesul de selectie. Este important „rolul navigatorului”, subliniaza Melzer. Din acest punct de vedere jurnalistul trebuie sa fie aceala care sa faca selectia relevanta, sa poata „clarifica” pentru cititor lucrurile. O solida cunoastere, cultura generala sunt indispensabile acestuia pentru a isi indeplini acest rol in viitor, considera Melzer.

Pe de alta parte, statutul jurnalistului se schimba: din ce in ce mai mult acesta devine un „antreprenor”, va fi nevoit sa invete sa livreze servicii integrate. Daca este un jurnalist de radio, acesta va trebui sa stie sa frunizeze si imagini pentru site-ul acestui radio. Daca este un jurnalist de sapatamanal, stirile pentru site trebuie scrise intr-un stil cu totul diferit: dinamic, interactiv. Prof. Altendorfer a spus de asemenea ca sunt mai multe cerinte acum la adresa jurnalistului; acesta trebuie sa fi absolvit o facultate, el trebuie sa stie sa utilizeze computerul, sa isi perfectiooneze metodele de cautare a informatiei pe Internet, dar si abilitati tehnice sunt cerute (ex. sa poata manui o camera video).

Intrucat exista mult mai multa informatie, jurnalistul trebuie sa fie suficient de abil sa se descurce in ceea ce prof. Altendorfer numeste „jungla de informatii”. Noile medii mizeaza mult pe infotainment, pentru care competitia se da de asemenea in mai multe planuri.
Presa viitorului va trebui sa isi regandeasca si organizarea interna. Se observa o tendinta de crestere a articolelor promotionale platite, insa separarea intre editorial si publicitate trebuie sa fie cat se poate de clara.

Pentru a raspunde multor cerinte, o mare parte din serviciile jurnalistice vor fi externalizate mai mult catre freelanceri (care pot oferi informatia in formate multimedia). Pentru a putea avea valoare adaugata, mediile trebuie sa isi cunoasca foarte bine grupurile-tinta, ceea ce se intampla rareori. In noile media, este nevoie de o „imagine clara” a clientului, iar dezvoltarile de nisa isi au locul lor. Acestea sunt doar cateva dintre ideile prezentate de prof. Altendorfer.

 

Bibliografie

1. Nicholas Negroponte – „Era digitală”, Editura All

2. Nicolae Stanciu, Petre Varlam si Gheorghe Minea – “Televiziunea in era digitala”

3. http://www.underclick.ro/articol-479-Noua_era_digitala.html

4.http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1223290-televiziunea-digitala-costa-cel-putin-100-euro-familie.htm

5. http://www.sferaonline.ro/sectiuni/stiri/article/?id=791

6. http://www.youtube.com/watch?v=ePcmlLy-Smw&feature=related

7. http://www.youtube.com/watch?v=t71IIVUwJQI&feature=related (in germana)

Sateliţii, gărzile de corp ale Terrei

Sateliţii au devenit o parte indispensabilă a tehnologiei de azi. Ei sunt folosiţi pentru diverse scopuri, de la asigurarea legăturilor telefonice la mare distanţă, la difuzarea directă a emisiunilor de televiziune şi radio, obţinerea de informaţii geologice şi despre vreme sau pentru alte facilitaţi. Pentru a ajunge la technologia pe care o avem azi, a fost necesar un volum extraordinar de cercetare şi de investiţii. Sateliţii artificiali sunt obiecte create de om, care sunt lansate în spaţiu şi orbitează un corp ceresc. Orbita lor trebuie să fie relativ stabilă pe o perioadă mai mare de timp pentru ca sensul de „satelit” să se păstreze. În marea lor majoritate, sateliţii artificiali sunt nave robotice folosite pentru comunicaţii, supraveghere, şi orbitează în jurul Pămîntului.

Primul pas al omului în cucerirea spaţiului cosmic a fost lansarea sateliţilor artificiali ai Pămîntului. Aidoma Lunii, sateliţii construiţi şi lansaţi de om sunt corpuri care se mişcă pe orbite în jurul Pămîntului, în afara atmosferei terestre, pe o durată limitată sau veşnic. Caţiva dintre primii sateliţi au fost proiectaţi pentru a opera în mod pasiv. În loc să transmită activ semnale radio, ei serveau doar la a reflecta semnale care erau direcţionate spre ei de către staţiile de pe sol. Semnalele erau reflectate în toate direcţiile, astfel încît să poată fi recepţionate de către staţiile din toată lumea.

În zilele noastre, sateliţii folosesc în mod exclusiv sisteme de operare active, în care fiecare din ei poartă propriul echipament transmisie-recepţie. Sute de sateliţi de comunicaţii sunt în prezent pe orbită. Ei primesc semnale de pe o staţie de pe sol, le amplifică, apoi le retransmit pe o frecvenţă diferită la alte staţii. Sateliţii folosesc o gamă de frecvenţe măsurate în hertzi, mai precis benzi de frecvenţă de aproximativ 6 GHz.

Inginerii au proiectat multe tipuri de sateliţi, fiecare realizat pentru a servi unui anumit scop sau misiune. De exemplu, telecomunicaţiile şi industria teleradiodifuziunii folosesc sateliţii de comunicaţii pentru a transporta undele radio, tv şi semnalele telefonice pe distanţe mari fără a fi necesare cabluri sau relee de microunde. Sateliţii pentru navigaţii arată locaţia obiectelor de pe Terra, în timp ce sateliţii meteorologici ajută la realizarea buletinelor meteo.

Sateliţii îndeplinesc mai multe roluri. Ei pot fi folosiţi pentru comunicaţii, radiodifuziune directă, monitorizarea vremii, navigaţie şi multe altele. Cei mai mulţi se folosesc pentru comunicaţii. În fiecare zi se fac mii de apeluri internaţionale. Acestea sunt realizate de obicei prin satelit. Pentru a fi folosit în comunicaţii de acest fel, satelitul operează ca un receptor.

Din 1957 au fost lansaţi peste 300 sateliţi de comunicaţii.Cei din prezent oferă servicii de comunicare audio-video şi de transmitere a datelor. Sateliţii de navigare ajută la poziţionarea navelor şi chiar a automobilelor echipate cu receptori radio speciali. Un asemenea satelit emite continuu semnale radio către Pămînt, care conţin informaţii pe care un receptor radio de la sol le converteşte în informaţii despre poziţia satelitului. Receptorul analizează mai departe semnalul pentru a afla direcţia şi viteza satelitului.

Sateliţii meteorologici poartă camere video şi alte instrumente îndreptate către atmosfera terestră. Aceştia pot furniza avertismente în legatură cu instabilitatea vremii şi contribuie foarte mult la prognoza meteorologică. NASA a lansat primul satelit TIROS 1, în 1960, care transmitea aproximativ 23000 de fotografii ale Terrei şi ale atmosferei. Administraţia Natională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA) operează cu trei sateliţi care colectează date pentru prognoza vremii pe termen lung. Aceşti trei sateliţi nu au o orbită geostaţionară; mai degrabă, orbitele îi duc pe deasupra polilor la o altitudine relativ redusă.

Mulţi dintre sateliţii militari sunt similari celor comerciali, dar ei transmit date codificate pe care numai un receptor special le poate descifra. Sateliţii de urmărire fotografiază la fel ca şi ceilalţi sateliţi dar camerele acestora au o rezoluţie mai mare. Armata SUA operează cu o varietate de sisteme de sateliţi. Sistemul de Apărare prin Sateliţi de Comunicaţie este alcătuit din cinci aeronave în orbita geostationară care transmit date audio şi video între locaţiile militare.

Sateliţii care orbitează în jurul Pămîntului pot furniza date privind harta Terrei, mărimea şi forma sa şi pot studia dinamica oceanelor şi a atmosferei. Savanţii utilizează de asemenea sateliţii pentru a cerceta Soarele, Luna, alte planete, comete, stele şi galaxii. Telescopul spaţial Hubble este un observator general lansat în 1990. Unii sateliţi ştiintifici orbitează în jurul altor corpuri cereşti decît Pămîntul.

Una dintre cele mai recente dezvoltări ale aplicaţiilor sateliţilor este Sistemul Global de Pozitionare GPS. Deşi iniţial conceput ca un sistem militar, el a devenit din ce în ce mai mult folosit în aplicaţii comerciale. Sistemul constă din 24 sateliţi plasaţi pe o orbită terestră joasă. Aceştia transmit pe frecvenţe joase de microunde şi receptoarele captează transmisiile. Minimum patru sateliţi sunt recepţionaţi simultan pentru a da o poziţie corecta şi, din informaţiile primite, receptorul este capabil să calculeze longitudinea, latitudinea şi altitudinea.

Sateliţii sunt folosiţi pentru o multime de alte scopuri. Ei pot avea o serie de sarcini de observare. Una dintre aplicaţiile cele mai familiare este prognoza meteorologică, pentru că sateliţii pot arunca o „privire” asupra formaţiunilor meteo de la înalţimi mari deasupra Pămîntului. Aceasta asigură meteorologilor o imagine de ansamblu mult mai bună despre dezvoltarea şi miscarea formaţiunilor meteo.

Sateliţii pot fi, de asemenea, folosiţi pentru explorarea geologică. Ei pot analiza cele mai multe dintre suprafeţele terestre, oferind informaţii despre starea recoltelor, a pădurii etc. Adesea, ei pot detecta apariţia sau răspîndirea unor boli ale plantelor, într-un mod care nu ar fi posibil prin alte mijloace. În cazul explorării geologice ei pot să detecteze rezerve minerale din formaţiile văzute din spaţiul extraterestru.

Sateliţii au revoluţionat comunicaţiile, făcînd legăturile telefonice şi transmisiunile „în direct” ceva obişnuit. Un satelit primeşte un semnal de la o staţie emitătoare de pe Pămînt care amplifică şi retransmite semnalul spre o staţie de recepţie, la o frecvenţă diferită.

 

Bibliografie

1. http://www.astronomy.ro/index.php?did=200&cid=400&tid=300

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Satelit_artificial

3.http://www.referatele.com/referate/fizica/online8/Satelitii-artificiali-Tipuri–si-componente-ale-satelitilor-artificiali-Sateliti-de-comunicatii-Sate.php

4. http://www.youtube.com/watch?v=rL1Txj-h62A&feature=related