Sateliţii au devenit o parte indispensabilă a tehnologiei de azi. Ei sunt folosiţi pentru diverse scopuri, de la asigurarea legăturilor telefonice la mare distanţă, la difuzarea directă a emisiunilor de televiziune şi radio, obţinerea de informaţii geologice şi despre vreme sau pentru alte facilitaţi. Pentru a ajunge la technologia pe care o avem azi, a fost necesar un volum extraordinar de cercetare şi de investiţii. Sateliţii artificiali sunt obiecte create de om, care sunt lansate în spaţiu şi orbitează un corp ceresc. Orbita lor trebuie să fie relativ stabilă pe o perioadă mai mare de timp pentru ca sensul de “satelit” să se păstreze. În marea lor majoritate, sateliţii artificiali sunt nave robotice folosite pentru comunicaţii, supraveghere, şi orbitează în jurul Pămîntului.
Primul pas al omului în cucerirea spaţiului cosmic a fost lansarea sateliţilor artificiali ai Pămîntului. Aidoma Lunii, sateliţii construiţi şi lansaţi de om sunt corpuri care se mişcă pe orbite în jurul Pămîntului, în afara atmosferei terestre, pe o durată limitată sau veşnic. Caţiva dintre primii sateliţi au fost proiectaţi pentru a opera în mod pasiv. În loc să transmită activ semnale radio, ei serveau doar la a reflecta semnale care erau direcţionate spre ei de către staţiile de pe sol. Semnalele erau reflectate în toate direcţiile, astfel încît să poată fi recepţionate de către staţiile din toată lumea.
În zilele noastre, sateliţii folosesc în mod exclusiv sisteme de operare active, în care fiecare din ei poartă propriul echipament transmisie-recepţie. Sute de sateliţi de comunicaţii sunt în prezent pe orbită. Ei primesc semnale de pe o staţie de pe sol, le amplifică, apoi le retransmit pe o frecvenţă diferită la alte staţii. Sateliţii folosesc o gamă de frecvenţe măsurate în hertzi, mai precis benzi de frecvenţă de aproximativ 6 GHz.
Inginerii au proiectat multe tipuri de sateliţi, fiecare realizat pentru a servi unui anumit scop sau misiune. De exemplu, telecomunicaţiile şi industria teleradiodifuziunii folosesc sateliţii de comunicaţii pentru a transporta undele radio, tv şi semnalele telefonice pe distanţe mari fără a fi necesare cabluri sau relee de microunde. Sateliţii pentru navigaţii arată locaţia obiectelor de pe Terra, în timp ce sateliţii meteorologici ajută la realizarea buletinelor meteo.
Sateliţii îndeplinesc mai multe roluri. Ei pot fi folosiţi pentru comunicaţii, radiodifuziune directă, monitorizarea vremii, navigaţie şi multe altele. Cei mai mulţi se folosesc pentru comunicaţii. În fiecare zi se fac mii de apeluri internaţionale. Acestea sunt realizate de obicei prin satelit. Pentru a fi folosit în comunicaţii de acest fel, satelitul operează ca un receptor.
Din 1957 au fost lansaţi peste 300 sateliţi de comunicaţii.Cei din prezent oferă servicii de comunicare audio-video şi de transmitere a datelor. Sateliţii de navigare ajută la poziţionarea navelor şi chiar a automobilelor echipate cu receptori radio speciali. Un asemenea satelit emite continuu semnale radio către Pămînt, care conţin informaţii pe care un receptor radio de la sol le converteşte în informaţii despre poziţia satelitului. Receptorul analizează mai departe semnalul pentru a afla direcţia şi viteza satelitului.
Sateliţii meteorologici poartă camere video şi alte instrumente îndreptate către atmosfera terestră. Aceştia pot furniza avertismente în legatură cu instabilitatea vremii şi contribuie foarte mult la prognoza meteorologică. NASA a lansat primul satelit TIROS 1, în 1960, care transmitea aproximativ 23000 de fotografii ale Terrei şi ale atmosferei. Administraţia Natională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA) operează cu trei sateliţi care colectează date pentru prognoza vremii pe termen lung. Aceşti trei sateliţi nu au o orbită geostaţionară; mai degrabă, orbitele îi duc pe deasupra polilor la o altitudine relativ redusă.
Mulţi dintre sateliţii militari sunt similari celor comerciali, dar ei transmit date codificate pe care numai un receptor special le poate descifra. Sateliţii de urmărire fotografiază la fel ca şi ceilalţi sateliţi dar camerele acestora au o rezoluţie mai mare. Armata SUA operează cu o varietate de sisteme de sateliţi. Sistemul de Apărare prin Sateliţi de Comunicaţie este alcătuit din cinci aeronave în orbita geostationară care transmit date audio şi video între locaţiile militare.
Sateliţii care orbitează în jurul Pămîntului pot furniza date privind harta Terrei, mărimea şi forma sa şi pot studia dinamica oceanelor şi a atmosferei. Savanţii utilizează de asemenea sateliţii pentru a cerceta Soarele, Luna, alte planete, comete, stele şi galaxii. Telescopul spaţial Hubble este un observator general lansat în 1990. Unii sateliţi ştiintifici orbitează în jurul altor corpuri cereşti decît Pămîntul.
Una dintre cele mai recente dezvoltări ale aplicaţiilor sateliţilor este Sistemul Global de Pozitionare GPS. Deşi iniţial conceput ca un sistem militar, el a devenit din ce în ce mai mult folosit în aplicaţii comerciale. Sistemul constă din 24 sateliţi plasaţi pe o orbită terestră joasă. Aceştia transmit pe frecvenţe joase de microunde şi receptoarele captează transmisiile. Minimum patru sateliţi sunt recepţionaţi simultan pentru a da o poziţie corecta şi, din informaţiile primite, receptorul este capabil să calculeze longitudinea, latitudinea şi altitudinea.
Sateliţii sunt folosiţi pentru o multime de alte scopuri. Ei pot avea o serie de sarcini de observare. Una dintre aplicaţiile cele mai familiare este prognoza meteorologică, pentru că sateliţii pot arunca o “privire” asupra formaţiunilor meteo de la înalţimi mari deasupra Pămîntului. Aceasta asigură meteorologilor o imagine de ansamblu mult mai bună despre dezvoltarea şi miscarea formaţiunilor meteo.
Sateliţii pot fi, de asemenea, folosiţi pentru explorarea geologică. Ei pot analiza cele mai multe dintre suprafeţele terestre, oferind informaţii despre starea recoltelor, a pădurii etc. Adesea, ei pot detecta apariţia sau răspîndirea unor boli ale plantelor, într-un mod care nu ar fi posibil prin alte mijloace. În cazul explorării geologice ei pot să detecteze rezerve minerale din formaţiile văzute din spaţiul extraterestru.
Sateliţii au revoluţionat comunicaţiile, făcînd legăturile telefonice şi transmisiunile „în direct” ceva obişnuit. Un satelit primeşte un semnal de la o staţie emitătoare de pe Pămînt care amplifică şi retransmite semnalul spre o staţie de recepţie, la o frecvenţă diferită.
Bibliografie
1. http://www.astronomy.ro/index.php?did=200&cid=400&tid=300
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Satelit_artificial
4. http://www.youtube.com/watch?v=rL1Txj-h62A&feature=related
Completat sub: teme curs tehnici mediatice
