A fost odată ca niciodată o „simplă tînără” pe nume Elena. Înaltă, cu părul negru ca tăciunele, fata moştenea multe lucruri (în special zîmbetul) de la tatăl ei. Nimeni altul decît împăratul Traian Băsescu, cunoscut peste mări şi ţări ca Marele Luptător Împotriva Zmeilor Corupţiei. La curtea împăratului lucrurile mergeau bine. Din cînd în cînd se mai iscau mici scandaluri stîrnite de duşmani de-ai împăratului. În rest cam toţi trăiau bine. N-aveau facturi mari de plătit la întreţinere (nici nu existau facturi pe-atunci), preţurile alimentelor nu creşteau căci toţi aveau o bucată de pămînt pe care s-o lucreze şi de pe urma cărora să trăiască. Banii curgeau cu găleata. Oamenii nu erau nevoiţi să plece pe alte tărîmuri pentru a-şi găsi un rost. Aveau tot ce-şi puteau dori pe pămîntul lor.
Şi în această lume mirifică, Elena creştea, creştea şi pe zi ce trecea aspiraţiile ei deveneau tot mai înalte. Îi plăcea să fie în centrul atenţiei, avea răbdare cu toţi pictorii pe care tatăl îi plătea pentru a imortaliza chipul fetei pe cele mai scumpe pînze. Era la curent cu toate noutăţile în materie de vestimentaţie, accesorii, şi în general cu moda de la Paris sau Milano. Îi plăceau straiele scumpe şi la modă.
Cum era mezina familiei, împăratul Băsescu îi făcea toate mofturile. Nu îndrăznea nimeni de la curte sa-i refuze ceva căci altfel pedeapsa era straşnică. Împăratul Băsescu i-a făcut cunoştintă fetei lui cu o altă Elenă. Elena Udrea. O preacunoscută curtezană în rîndul marilor împăraţi. Şi multe a învăţat fata cea mică de la această femeie. Băsescu a mirosit cam ce şi-ar dori micuţa Elena. A realizat pînă unde s-ar ridica aspiraţiile ei şi s-a gîndit că n-ar strica un profesor pentru fata lui. Într-o lume plină de bărbaţi în care mezina voia să intre, ştia că ar fi bine ca ea să ştie unele trucuri pe care numai o curtezană experimentată ar putea-o învăţa.
Elena Cosînzeana, nu era înzestrată cu aceleaşi haruri cu care era înzestrat tatăl ei. Asta n-a împiedicat-o însă să-şi dorească şi ea o funcţie importantă la curte. Nu voia să fie doar fata lui Băsescu. Mezina. Prinţesa. Voia ceva mai mult. Să fie recunoscută pentru meritele ei. Dacă Lavinia Şandru, Daciana Sîrbu, Norica Nicolai, care nici măcar nu erau prinţese reuşiseră, ea de ce n-ar reuşi.
Împăratul Băsescu a înţeles acestea şi a făcut posibilă îndeplinirea dorinţelor preafrumoasei lui fete. Şi astfel a ajuns Elena, secretar general în adunarea tinerilor de la curte, tineri pe care i-a asigurat că „nu va culege roade pentru care ea însăşi nu a trudit”. Cu cosiţele prinse-n coamă, cu discursul învăţat de-acasă, mezina Elena a păşit cu determinare şi curaj în faţa tinerilor de la palat. Emoţionaţi pînă la lacrimi de discursul rostit în plen, cei 377 care au votat-o au ştiut că alegere mai bună nici că se putea.
Şi cît a trăit împăratul Traian Băsescu, au trăit fericiţi şi Elena Cosînzeana şi toţi din PD-L pînă la adînci bătrîneţi.
Completat sub: editoriale
